Umanism

Protestantismul apare în anul 1517, cînd fostul călugăr germanul Martin Luther, nemulţumit de decăderea la care ajunsese Catolicismul, începe să propovăduiască mîntuirea numai prin credinţă. În teribilismul lui, rupe din Scriptură scrierea Sfîntului Apostol Iacov şi, numind-o "epistolă de paie", o aruncă în rîul Elba.

Acest "neo-dumnezeu" nu reproşează făpturii încălcarea Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă, nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeşte împotriva adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare.

Împotrivindu-ne duhului lumesc, noi, Părinţii, trebuie să înţelegem că întreaga educaţie creştinească a fiului/fiicei ce vrea să se mîntuiască stă în învăţarea meşteşugului de a lupta împotriva patimilor cu arma nevoinţei, într-un război care începe încă din primii ani ai vieţii şi ţine pînă la ultima suflare a omului.

Sarcina Bisericii este să-i desprindă pe oameni de lumea aceasta şi de toate lucrurile ei fie ele "sportive" şi "culturale", "artistice" şi "estetice" oricât ar părea de blânde şi domestice. "Nu iubiţi lumea nici cele ce sunt în lume" ne sfătuieşte însuşi Hristos-Dumnezeu. De ce? Fiindcă "lumea şi chipul ei vor trece".

Politica agresivă a Vaticanului şi a Consiliului Universal al Bisericilor s-a intensificat în zilele noastre. Într-o minunată împreună- lucrare cu uneltitorii "Noii Epoci" a Antihristului, ei exploatează condiţiile istorice şi sociale dificile în care se găsesc popoarele ortodoxe şi, prin abuzuri şi ameninţări politice, încearcă să nimicească orice statornicie, să-i compromită şi să-i izoleze pe apărătorii şi mărturisitorii credinţei ortodoxe, pe păstorii adevăraţi, pentru a atrage turmele ortodoxe după păstori şi învăţători mincinoşi.

Pentru pietism, cunoaşterea de Dumnezeu presupune "noua naştere" a omului, iar această naştere din nou este limitată strict la un acord etic cu legea Evangheliei şi ca o "trăire" lacrimogenă a adevărurilor bazate pe valori interpretabile după simţirea fiecăruia.